Aniversările sunt acele evenimente care marchează un moment important din viața fiecăruia. Fie că este vorba despre împlinirea unei vârste frumoase, de sărbătorirea unui eveniment important pentru noi sau pentru cei dragi, alegem să petrecem o zi specială, de neuitat. Oricare ar fi scopul aniversării tale, ea trebuie să iasă impecabil. Pentru persoana care se ocupă de organizare, este cu atât mai important ca detaliile unei astfel de petreceri să fie puse la punct din timp. Procesul de organizare este unul foarte important pentru a ajunge la rezultatul mult dorit. Astfel, este necesară stabilirea unor pași care să fie respectați până la cele mai mici detalii.
Ce trebuie să faci pentru o aniversarea memorabilă?
Fă un plan și urmează-l cu mare atenție. Pentru început determină scopul exact al aniversării și elaborează conceptul pe care vrei să îl abordezi. În funcție de acesta, gândește-te cum trebuie să arate locația pentru a fi potrivită planului tau. Dacă dorești o aniversare mai intima, cea mai bună variantă este să organizezi petrecerea în propria locuință. Din contra, în cazul în care optezi pentru o petrecere alături de toți membrii familiei și ceilalți oameni apropiați, de preferat este să alegi un restaurant pe gustul tău. Localul trebuie să îndeplinească și alte condiții, precum cele de igienă, serviciile de catering și adaptabilitatea la nevoile tale.
După alegerea locației, un alt pas important este alegerea sălii în care vrei să se desfășoare evenimentul. Opțiunile sunt vaste și se pot adapta atât stilului care ți se potrivește, cât și numărului de persoane invitate. Pentru un eveniment mic, precum o aniversare, este ideal un salon de 60-100 de persoane.
O primă impresie în privința evenimentului va fi formată încă de la început. Din acest motiv decorațiunile au un rol extrem de important. Un spațiu nedecorat sau decorat necorespunzător, nu va da invitaților starea potrivită pentru o petrecere. Indiferent de motivul aniversării tale, decorațiunile nu trebuie să lipsească. Un specialist te va ajuta să iei o decizie în ceea ce privește accesoriile folosite pentru înfrumusețarea salonului ales. Poți apela la flori, în mod special cele naturale sunt utilizate pentru a oferi ideea de prosperitate. În plus, adesea sunt folosite pene sau cristale. Nelipsite de la orice eveniment, baloanele pot fi folosite pentru amenajarea unui loc superb în care să imortalizezi momentul, având un cadru perfect. Pregătirea meselor și a scaunele este de asemenea necesară pentru aspectul complet al sălii.
Lista de invitați trebuie să fie întocmită din timp și să cuprindă oamenii alături de care vrei să te bucuri într-o zi atât de important pentru tine. Mare atenție să nu uiți de cineva!
Acum că ai stabilit aceste detalii, poți merge mai departe la următorul pas. Ai ales un decor minunat și lista de invitați, dar cu mâncarea cum rămâne? Nu există petrecere fără mâncare și băutură. Deoarece nu poți să știi ce este pe placul fiecăruia, trebuie să alegi un meniu diversificat care să mulțumească gusturile oricărei persoane. De la aperitiv, până la desert, totul trebuie să fie ales ca la carte. O mâncare cu un aspect estetic va impresiona, dar în final, cel care contează este gustul. Ai posibilitatea să alegi rețete tradiționale din bucătăria românească, dar și din bucătăriile specifice altor popoare. Din acest punct de vedere, serviciile oferite fac diferența între un restaurant de excepție și unul care nu ține cont de dorințele clienților săi.
Ți-au mai rămas două lucruri de realizat. Asigura-te că muzica este cea pe care o dorești și vino cu propuneri. Muzica este cea care va da startul petrecerii și îi va stimula pe invitați să se distreze.
Nu uita să fii o gazdă bună și adoptă o atitudine corespunzătoare, deschide cadourile primate și mulțumește invitaților.
Te invităm alături de noi și îți garantăm o petrecere aniversară pe cinste!